Trenul vietii


Astazi ca sa nu dezamagesc pe mama natura a inceput o saptamana interesanta. A trebuit sa renunt la masina si sa merg cu metroul. Spun ca sa nu dezamagesc pentru ca pana acum a trebuit sa merg pe jos numai cand a fost frig afara, ger, ninsoare. Asta e. In perioada asta nu trebuie sa merg cu masina. Se pare ca e o regula scrisa.

A trebuit sa pun cheia in cui din cauza unor motive stiute. De celelalte dati de obicei am ramas fara permis (suspendat de 2 ori) ori am fost pus pe un anumit proiect la serviciu si nu am avut nevoie de masina (munca de birou, ce placere…).

In fine. Azi mi-am readus aminte cum se merge cu metroul.

Am fost readus cu picioarele pe pamant de la prima reintalnire cu acest tren magic. Nu am mai avut loc sa intru, asa ca am stat frumos si am asteptat sa vina urmatorul. La limita sigurantei ca sa fiu primul.

Uitasem cum e sa te impinga cineva fara motiv. Doar ca acea persoana se grabeste putin mai mult ca tine, doar putin. Ma rog… eu nu ma grabesc deloc. Decat la volan. Dar cand folosesc transportul in comun imi place sa stau linistit, merg incet, cu mainile in buzunar, foarte relaxat. Si ma uit la cei din jur cum se streseaza, cum se imping sa castige un pas in plus. Iti dai seama, esti cu o masura de pantof in fata celuilalt. Ce realizare!!

Merg cu mainile in buzunar si in autobuze, trolee, etc.. Stau intr-un colt rezemat si observ pe cei din jur. Sa descopar personalitatea fiecaruia. Problema e ca de ceva timp culorile din utilajele de transport au cam devenit uniforme. Defapt a cam devenit una singura. Plin de fite si aere ca prin malluri. Toata lumea are un telefon cu touchscreen. Toata lumea vorbeste tare la telefon, ca cealalta persoana nu e langa ei si nu ii aude asa bine. Mai cunosc si alte exemple dar nu intru in detalii. E mai bine asa…

Toata lumea e cu castile in urechi, in balonul lor, “izolati”, neinteresati de ce se intampla in jur. Nu interactioneaza cu nimeni (decat cand e nevoie sa mai dea un cot doua). Sau cand vreo baba isi exprima nemultumirea ca vreunu obosit de atatea fete zbarcite nu s-a dat la o parte.

In RATB nu mai ai loc de bosorogi si babe. La orice ora pensionarii se plimba cu transportul in comun. Nu inteleg care e scopul dar si la 6 dimineata tre sa fie unu care sa dea coate ca el e mai in varsta. De bine de rau la metrou nu prea sunt. Unul din motive ar fi ca nu au gratuitati la metrou. Al doilea motiv ar fi ca la atatea scari nu cred ca se risca nici un pensionar sa coboare. Mai ales sa urce.

Stiu ca o sa ajung si eu acolo, dar sper sa ma comport altfel. Sper sa invat din experientele de acum si o sa ma chinui sa fiu diferit.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s