Din putul gandirii…


Ma tot uit la televizor in speranta ca in sfarsit cineva isi baga mintile in cap si invata din toate greselile facute de celelalte grupuri de “Hahaha!” care s-au perindat pe la TV. Primii care mi-au frant inima au fost cei de la vacanta mare care din motive tragice au fost nevoiti sa se desparta. Dar semnarea contractului cu cei de la PROTV nu le-a iesit foarte bine. Incercarea de a transpune ce faceau ei intr-un mod comercial a dat gres. Rau de tot. Altii pe lista au fost Grupul Voua, Divertis. Tociu si Palade au ramas la fel de lipsiti de umor ca si pana acum. Doru Octavian Dumitru a fost amuzant cand aveam 10 ani. El saracul a ramas la fel, dar lumea din jurul lui a evoluat. Nu stiu ce a vrut sa demonstreze cu ultimul spectacol (parca asa am auzit, ca a iesit in sfarsit de pe scena).

Mult mai recent e cazul celor de la Mondenii. Dupa ce Bendeac a plecat de la ei a facut un show de tot rasul. Si nu in sensul bun al cuvantului. Nu ca ar fi mare actor, dar cat timp a fost in grupul Mondenii a avut faze foarte misto. Pe cont propriu a facut un mare nimic. Si nu ii dau foarte mult timp. Poate ca ma insel si poporul asta din tara tuturor posibilitatilor e dea dreptul cretin si degusta glumele de 2 bani drept urmare Bendeac o sa aiba rating. Defapt ce zic, din ce in ce mai multi se uita la OTV. Ce e dea dreptul trist sunt secventele care au fost pe la televizor cand a vizitat DD nu stiu ce oras si toata lumea mai avea putin si ii cadea la picioare. Nu zic ca actuala conducere e mai buna sau ca DD va fi un presedinte mai bun, dar fazele astea sunt fanatice. Ne intoarcem usor usor la comunism care defapt inca nu a disparut. Democratia e defapt o anagrama pentru comunism. Daca nu ma credeti uitati-va la americani. Ei sunt deja la un nivel spre care ne indreptam si noi. Controlati din toate colturile, monitorizati peste tot. Inca un pic si ajungem si noi acolo.

Si ca sa termin ma intorc la televiziune. Vreti sa va dau eu idee de serial/show cu rating bomba? Faceti un serial porno sa vedeti ce rating o sa aveti. Milioane de barbati uitanduse pe ascuns sa nu ii prinda nevestele. O sa-l detronati pe DD…

Tara tuturor posibilitatilor… Pentru unii


Am mai patit cate ceva intre timp si am mai auzit altceva.

Am fost cu masina sefului sa ii cumpar si sa ii schimb cauciucurile (lege, obligatorii, alea alea).

Cauciucurile au costat 4950 de lei. La suma asta ma asteptam sa mai ofere si ei ceva din partea lor. E drept, am avut o reducere de 10% ca altfel dadeam 5444 de lei pe ele. Dar m-am uitat pe deviz si m-au taxat umflarea cauciucurilor cu azot, spalarea celor vechi, pana si sacii pentru cele veci au fost 4.5 lei bucata plus alte materiale si cu 130 de lei in total manopera. Pretul cauciucurilor a fost asa maricel din cauza ca sunt si ele pe masura 235/50/R18.

La suma aia sincer daca aveam o afacere as fi acordat un discount  de 25% la manopera.  Toata treaba s-a intamplat la prietenii mei de la Autosoft.

Alta treaba e ca (tot suntem in sezon) am auzit o stire foarte interesanta la televizor. Din cauza “crizei” (mai mult sau mai putin indusa) nu prea s-au vandut brazii, care aveau preturi piperate (250-300 de lei). Si ce credeti ca au facut. I-au facut cadou, i-au dat de pomana? Nu, i-au aruncat. Daca domniile lor nu au reusit sa ii vanda nu trebuia nimeni sa primeasca un brad, asa ca e sezonul cadourilor. Macar ii dadeau pe 5 lei si tot recuperau ceva din suma. Daca tot nu faci nimic cu ei de ce sa nu faci pe cineva care nu are posibilitati fericit?

Mircea Badea, mare dreptate ai. “Traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul”

Craciun 2011


Craciun Fericit! Sarbatori fericite in continuare. Daca aveti probleme cu dorintele sa imi ziceti ca sa-i rup picioarele lui mosu.

Lasand gluma la o parte. In ziua de Craciun cand te indopi cu porc si sarmale si n-ai timp nici sa suspini…eu am sa-ti aduc aminte ca nu e bine sa consumi excesiv sare, zahar si grasimi.

Probleme Mac OS — UPDATED


Voi incerca sa tin articolul asta cat se poate de “la zi”

Pana acum am gasit cateva probleme cu Mac-ul.

  1. Una ar fi ca la volum mare de date (stergeri, copieri) la un moment dat am fost surprins cu un kernel panic. Dupa restart m-am trezit ca in trash au ramas fisiere care nu mai pot fi sterse. La primele incercari m-a enervat iar cu kernel panic. Acum nu mai da dar nici nu le sterge cand dau empty trash.
  2. Alta ar fi ca in timp se umple memoria. Si nu am decat 6 giga :). Oricum, problema e ca dupa o zi de functionare incepe sa se umple. Si nu e vorba de cacheul pe care il lasa inert in memorie in cazul in care vei redeschide o aplicatie recent inchisa. Nu, apare ca fiind folosita. Desi nu e nici un program care sa foloseasca atat. In momentul ala erau deschise messengerul, chrome si un program de monitorizare a hardwareului…
  3. In momentul in care se da restart (aici sunt si instalari care merg bine) cand porneste da kernel panic. E o problema care EVOreboot.kext ar trebui sa o rezolve. Dar la mine nu se rezolva.
  4. Performante per total mai slabe decat in Windows.
  5. Cinema 4D dadea erori, mergea considerabil mai prost decat in Windows.
  6. Performante video clar inferioare. In Linux/Unix placile video nu se vor comporta nici o data la fel de bine ca in Windows.

Compatibilitati Mac OS — UPDATED


Lista componentelor compatibile este destul de restransa. Dar lista componentelor care vor merge cu Mac OS este in continua crestere datorita grupurilor dedicate portarii driverelor de pe Linux pe Mac OS.

As vrea sa completez celalalt articol. Instalarea Macului este asa de volatila incat la 2 instalari se comporta altfel, asa ca nu pot garanta functionarea dupa urmarea pasilor.

Pentru instalare este foarte recomandat sa aveti un procesor Intel (Core, Core 2 si mai nou dar inca cu cateva probleme i-uri). AMD are foarte multe probleme la partea asta.

De asemenea placile video integrate au foarte mari sanse sa nu mearga (la prima instalare aveam un GMA3100 si nu am avut probleme…). Recomand NVidia. ATI au fost acum ceva timp,

La retea si video sunt destule configuratii si e greu sa zic ceva. Doar la retea am observat ca Realtek si Atheros mi-au mers fara probleme.

A fost facuta o lista cu hardwareul compatibil cu Mac OS.

O postez si eu aici sa fie la indemana

Sisteme:

Mini – CPU – Intel Core i3-2105
              MoBo – Gigabyte GA-H67N-USB3-B3 sau Gigabyte GA-H61N-USB3
              Memorie – CORSAIR 8GB DDR3
              Carcasa – APEX MI-008 Mini-ITX cu sursa

Sistem de buget – CPU – Intel Core i3-2105
                                      MoBo – Gigabyte GA-Z68MA-D2H-B3
                                      Memorie – CORSAIR 8GB DDR3
                                      Carcasa – Cooler Master 341
                                      Sursa – Corsair 430w

Sistem “Mac Pro” varianta 1 – CPU – Intel i5 2500k
                                                                 MoBo – Gigabyte GA-Z68X-UD3H-B3
                                                                 Video – AMD Radeon HD 6850
                                                                 Carcasa – Corsair Carbide Series 400R
                                                                 Memorie – 16GB Corsair 1600Mhz DDR3
                                                                 Sursa – Corsair 650watt

Sistem “Mac Pro” varianta 2 – CPU – Intel Core i7-2600K
                                                                  MoBo – Gigabyte GA-Z68XP-UD3
                                                                  Video – AMD Radeon HD 6870
                                                                  mSATA SSD – 60GB OCZ Nocti Series SATA 3Gb/s
                                                                  Carcasa – Corsair Carbide Series 400R
                                                                  Memorie – 16GB Corsair 1600Mhz DDR3
                                                                  Sursa – Corsair 650watt

Placi video compatibile

NVIDIA GeForce 9400 GT
NVIDIA GeForce 9500 GT
NVIDIA GeForce 9600 GT
NVIDIA GeForce 9800 GT (NO HDMI)
NVIDIA GeForce GT 210
NVIDIA GeForce GT 220
NVIDIA GeForce GT 240
NVIDIA GeForce GTS 250 (NO HDMI)
NVIDIA GeForce GTX 260
NVIDIA GeForce GTX 275
NVIDIA GeForce GTX 285
NVIDIA GeForce  GT 430
NVIDIA GeForce GTS 450
NVIDIA GeForce GTX 460
NVIDIA GeForce GTX 470
NVIDIA GeForce GTX 480
NVIDIA Quadro FX 4000  for Mac
NVIDIA Quadro FX 4800 for Mac
ATI Radeon HD 5570
ATI Radeon HD 5770
ATI Radeon HD 5850
ATI Radeon HD 5870
AMD Radeon HD 6670
AMD Radeon HD 6850
AMD Radeon HD 6870

Placi de baza compatibile

Gigabyte GA-Z68A-D3H-B3

ATX, VGA, DVI, HDMI,
USB 3.0

Gigabyte GA-Z68M-D2H

mATX, VGA, DVI, HDMI

Gigabyte GA-Z68MA-D2H-B3

mATX, VGA, DVI, HDMI,
USB 3.0

Gigabyte GA-Z68MX-UD2H-B3

mATX, VGA, DVI, HDMI, DP,
USB 3.0, eSATA,

Gigabyte GA-Z68P-DS3

ATX, HDMI, eSATA

Gigabyte GA-Z68X-UD3H-B3

ATX,VGA, DVI, HDMI, DP,
USB 3.0

Gigabyte GA-Z68X-UD7-B3

ATX, No Onboard Video,
USB 3.0, eSATA, 2x PCIe x16

Gigabyte GA-Z68XP-UD3

ATX, HDMI,
mSATA, USB 3.0, FireWire

Gigabyte GA-Z68XP-UD3-iSSD

ATX, HDMI,
mSATA + SSD,
USB 3.0, FireWire

Gigabyte  GA-Z68XP-UD4

ATX, HDMI,
USB 3.0, eSATA, FireWire

Gigabyte GA-Z68XP-UD5

ATX, HDMI
USB 3.0, eSATA, FireWire

Procesoare

            Intel Core i3-2105
3.1Ghz

2 Cores / 4 Threads

Intel Core i3-2125
3.3Ghz

2 Cores / 4 Threads

Intel Core i5-2405S
2.5Ghz

4 Cores / 4 Threads, Turbo

Intel Core i5-2500K
3.3Ghz

4 Cores / 4 Threads, Turbo
Unlocked for Overclocking

Intel Core i7-2600K
3.4Ghz

4 Cores / 8 Threads, Turbo
Unlocked for Overclocking

Intel Core i7-2700K
3.5Ghz

4 Cores / 8 Threads, Turbo
Unlocked for Overclocking

Mentionez ca placile ATI prezente in lista sunt mai vechi si sunt cam ultimele folosite de Apple inainte de a trece la Nvidia

Dar e clar ca sursa, carcasa si eventual memorie nu e obligatoriu sa folositi ce zic ei in cazul in care va apucati sa construiti un calculator compatibil.

Ce ar mai fi de precizat este suportul pentru NTFS care nativ nu exista. Va trebui instalat separat un program pentru a putea scrie pe NTFS. De citit merge si fara. Recomand Tuxtera NTFS.
Mai sunt probleme. De exemplu viteza lasa de dorit. La volum mare de date apar probleme. Eu am facut curat pe hardul de 1 Tb si cand am dat sa golesc cosul aveam vreo 40.000 de fisiere. Cand a ajuns pe la 8000 a dat kernel panic.

De precizat ca daca planificati updateul la Lion aveti nevoie de o tastatura USB. Cea PS/2 nu a mai vrut sa mearga.

 

UPDATE #1

Cateva cuvinte legate de tastatura. Dupa cum stiti tastatura de la Apple nu are butonul Windows (logic). A fost inlocuit cu butonul Command. Care in functie de tastatura poate fi unul din butoalene CTRL, Windows, ALT. Asa ca incercati sa vedeti care din ele a preluat functia Command. Caz in care pentru copy/paste o sa-l folositi in loc de CTRL.

Tutorial instalare Mac OS X 10.6 – 10.6.8


In sfarsit am gasit timpul necesar experimentarii si instalarii Mac OS-ului. Si zic timp necesar pentru ca mi-a luat cam 30 de reinstalari ca sa descopar varianta buna de instalare. Si tot mai am o problema de rezolvat, care din fericire are si un workaround pana gasesc solutia. Dar voi specifica mai tarziu care e problema.

Cineva zicea la un moment dat: “Hackintosh PCs are for nerds who desire to have them with effort, if you are lazy, you may quit now.”
Si are foarte mare dreptate.

Sa incepem.
Necesar:

1. DVD Retail Snow Leopard 10.6
2. MyHack (2.0 RC4.1)
3. Un stick de cel putin 8 Gb
4. MultiBeast 3.10.0 pentru Snow Leopard
5. Mac OS X 10.6.8 Combo Update
6. O instalare de Mac OS pentru a pregati stickul. Puteti folosi variantele pentru VMWare daca nu aveti acces la un Mac. Merg foarte bine, eu asta am folosit.
7. Este defapt o sugestie, sa folositi un disc separat pentru instalare.

Introduceti stickul in calculator. Deschideti Disk Utility si partitionati stickul Mac OS (Journaled).
Montati imaginea cu Snow Leopard pentru ca e nevoie de ea pentru a crea stickul de instalare. Porniti MyHack,

selectati “Create OS X 10.6 Install Disk”

 dupa care selectati stickul la urmatorul pas. Eu il am deja cu kitul pe el. La voi o sa apara numele pe care il dati cand il partitionati.

Dupa care vine confirmarea.

Puteti sa va duceti sa va faceti o cafea ca o sa dureze putin si o sa aveti nevoie si de cafea pentru urmatoarele etape…

Cand a terminat de copiat restartati calculatorul. Intrati in BIOS si aici va fi nevoie de ceva incercari. La mine de exemplu trebuie sa mut hardurile pe modul AHCI ca sa mearga in Mac OS. In functie de placa de baza asta poate sa difere. Alt exemplu ar fi “USB Legacy Mode”, parca asa ii zicea. La prima mea instalare de mac os nu a mers cu legacy activat. Dar aici e o mica problema, pentru ca daca se dezactiveaza aceasta setare in BIOS nu se va mai boota de pe USB-uri pentru ca nu le mai detecteaza la start.

Va mai trebui sa va uitati pe la Power Management. Suspend mode sa fie S3 only.

Dar din nou va zic ca setarile din bios difera la fiecare placa de baza. Asa ca folositi cafeaua de tocmai ati facut-o si experimentati.

Instalarea OS-ului este foarte simpla.
Bootati de pe stick, nu apasati nimic cand apare boot-loaderul.
Dupa ce porneste instalarea ducetiva la Utilities -> Disk Utility si pregatiti discul pe care vreti sa instalati. Adica partitionat tot Mac OS (Journaled).

Inchideti Disk Utility si reveniti la fereastra de dinainte. Click Continue, Accept. Acum selectati discul proaspat aranjat si dati click pe Customize in stanga jos. Deselectati Printer support si Translation. Mai economisiti 5-10 minute in functie de sistem si niste spatiu (aproape 3 Gb).

Si click Install. Sorbiti din cafea si asteptati. Se va instala destul de repede, la mine a pornit cu 20 de minute dar am impresia ca a durat vreo 10 defapt toata instalarea.
In fine, poate varia.

Dupa ce s-a instalat dati restart, bootati iar de pe stick iar de data asta cand apare boot-loaderul apasati o tasta pana se termina numaratoarea. O sa apara un meniu din care selectati instalarea proaspat facuta.

Urmatorul lucru pe care il veti vedea este vestitul filmulet al celor de la Apple. Va trebui sa introduceti niste date pentru a continua instalarea. Nimic complicat aici.

Montati imaginea cu updateul la 10.6.8. Instalati dar nu dati restart. Porniti MultiBeast ca sa “crackuiti” instalarea si sa puteti boota direct de pe hardul cu instalarea de Mac OS.

Aici nu pot da decat sfaturi, pentru ca modul folosit de mine la instalare nu va merge la toti.

Dati continue pana ajungeti la lista cu pachetele pe care vreti sa le instaleze.

Astea sunt optiunile selectate de mine. Observati ca nu am selectat nimic la drivere audio, retea si video. Motivul e ca placa mea de baza e mai neortodoxa de fel. Am un Asus P5Q Pro Turbo care are placa de retea Atheros iar placa audio VIA. Care nu se regasesc in optiunile MultiBeast. Iar placa video nu trebuie sa ma complic pentru ca merge cu driverele de la Nvidia (am un GTX 460 1 Gb).
Pe langa ce se vede in imagini mai selectati si prima optiune din lista “EasyBeast Install”.

Instalati, dati restart si teoretic ar trebui sa porneasca singur de pe discul cu Mac OS fara sa mai apelati la stickul de instalare. In caz ca nu porneste apasati o tasta in meniul de boot si tastati -v.
Va porni verbose. Nu garantez ca va porni, dar macar daca da kernel panic se poate vedea din ce cauza. Daca e un kext cu probleme de compatibilitate ar trebui sa apara acolo.

Aici trebuie experimentat. Si tot aici vine si partea frumoasa. Daca da kernel panic si nu vrea sa porneasca, reinstalati si reluati incercand diferite optiuni :), De asta s-a zis ca un hackintosh nu e pentru lenesi.

Prima mea instalare pe placa asta de baza a durat cam 2 saptamani. O saptamana instalarea Snow Leopard si inca o saptamana instalarea Lion (voi face un articol si despre asta).

Si urmatorul pas dupa ce ati gasit variantele bune din MultiBeast ar fi driverele. Daca ce aveati acolo disponibil nu a mers va trebui sa le instalati manual.

Aveti nevoie de Kext Helper b7 selectat in lista si instalat si normal de kexturi (pachetele cu drivere pentru Mac, asa se numesc ele).

Pentru drivere vizitati osx86.net si cititi pe forumuri (tonymacx86.com, insaneymac.com, hackintosh.orghackint0sh.org, parca sa zic ca mai era unul dar nu il mai stiu, astea sunt cele mai mari).

Iarasi e vorba de mult experimentat pana gasiti driverele bune.

Ca exemplu. Am avut la un moment dat un Sapphire Radeon x1950 (GT parca, nu mai stiu). Instalarea ei a durat cam o saptamana si nici atunci nu mergea cum trebuie, apareau artefacte pe ecran, ramaneau bucati din ferestre… Urmatoarea placa a fost un Nvidia 8800 GTS 640 Mb la care instalarea a durat 1 ora si a mers perfect. Iar acum v-am zis GTX 460 la care instalarea dureaza 1 minut si nu sunt probleme.

Si problema pe care o mai am acum si despre care am zis sus de tot este ca la placa audio nu pot controla volumul general. Merge sa modific volumul aplicatiilor (iTunes, video player, etc.). Pana la un punct e ok, dar in momentul in care se va incarca vreun flash in vreo pagina si va porni sunetul la maxim o sa am probleme, pentru ca sistemul meu audio e la fel de neortodox ca placa de baza.

Si inca o chestie. A trebuit sa reduc overclocking-ul la 3.0 Ghz ca sa am memoria la frecventa ei normala de 800 Mhz. Mac OS nu prea se intelege cu overclocking-ul.

Daca apar probleme lasati coment si incerc sa va ajut cat pot, cautam impreuna solutia.

Vad ca mai am greseli pe ici pe colo. Nu cred ca o sa le gasesc pe toate. Scuze dar era 2 noaptea cand scriam.

Posta Romana


Ce-a fost si ce-a ajuns.

Am trimis un colet sambata. Ramburs. Surprinzator a ajuns luni. Incredibil intradevar. Nici acum nu imi vine sa cred. Toate bune si frumoase. A fost ridicat marti de catre persoana respectiva. Azi am fost sa iau banii. Dar surpriza, nu se poate. Dureaza 3-4 zile lucratoare pana ajung banii. Abia saptamana viitoare se poate.

Deci nu inteleg, au fost in stare sa trimita un colet in Bihor intr-o zi, hai sa zicem 2, dar banii nu ajung decat in 4 zile inapoi. Cand defapt ai putea sa te duci sa ii iei imediat dupa ce a fost ridicat coletul. Ca banii nu trebuie neaparat trimisi inapoi in Bucuresti. Pot sa imi plateasca cei de aici si se socotesc pe urma care si unde are de dat.

 

O alta intamplare dea dreptul incredibila a fost acum vreo 2 ani cand ma apucasem de vandut aparate de tatuat. Pe care le cumparam din China. La un super pret. Calitatea era foarte ok pentru pretul ala asa ca am avut succes enorm.
Problema era ca pachetul facea cam o luna pana ajungea la mine. Acea luna era impartita astfel. Dura o saptamana pana ajungea pachetul in tara, restul de 3 saptamani dura de cand intra in tara si pana ajungea la mine.
Mi s-a parut incredibil acest lucru.

Daca folosesti alt curier dupa ce a intrat in tara mai dureaza cateva zile pana iti ajunge in brate coletul. Dar prin posta nu, ei sunt mai speciali. Trebuie sa simti ca folosesti un sistem de curierat invechit. Se misca incet, ca de… e batran.

Chinezarii


Astazi dimineata la Razvan si Dani pe care post au ei emisiunea au cerut telespectatorilor sa cumpere doar produse originale (ceasuri, imbracaminte, etc.). Putin deplasat as zice. Si sa va spun si de ce.

In momentul in care o firma mica (sau medie) se apuca sa copieze un tricou sa zicem, se cheltuie niste bani. Se apuca de productie, alti bani. Si cand ajung pe tarabe nu cumpara nimeni. Ce credeti ca se va intampla? Simplu, faliment.

Cum vad eu cererea de a cumpara doar produse originale? O vad ca o cerere de a le oferi marilor companii mai multa putere. Tarabele sunt pline cu incaltaminte si imbracaminte facute de firmele alea care din cand in cand mai copiaza si altceva de la companiile mai mari. Daca aceste companii dispar dispare si diversitatea de pe piata. Ceea ce inseamna ca nu o sa avem de ales decat intre tricouri de 200 de lei si tricouri de 300 de lei de la firma X sau firma Y.

Suntem multi care nu ne permitem o pereche de incaltaminte “de firma”. Asa ca ma duc frumos in magazine si dau 70-100 de lei pe o pereche de ceva. De la un producator din china.

Cu toate astea au si dreptate cand au facut aceasta cerere pe post. Pentru ca marile companii au pierderi cand cineva le-a copiat un produs si il ofera la un sfert din pretul lor. Dar sa fin seriosi. Marile companii au clientela lor deja definita. Si daca stam sa ne gandim, care vedeta TV sau muzicolog se duce in Obor sa isi ia un ceas de 100 de euro in loc sa il ia cu 400 de la firma mama. Totusi e vorba de imagine.

Dar companiile mari nu au pierderi foarte mari din cauza asta, pentru ca cei care cumpara produsele contrafacute sunt cei ca noi, care nu ne permitem adevaratul lucru. Asa ca daca eu tot nu cumparam de la ei de ce sa se considere pierdere. Doar nu era sa fac credit ca sa imi iau o pereche de blugi. Sa fim seriosi

A inceput de ieri…


Sa cada, cate-un politist pe strada. Inca n-a stat. Prin ianuarie asa se va termina balamucul de sarbatori. Care oficial au inceput, ca am vazut ca au bagat astia de la Coca-Cola reclamele de sarbatori. Asa imi dau si eu seama ca au inceput.

Fratilor, e la politie prin oras…. De nu mai ai unde sa arunci o tigare. Deh… au si ei nevoie de bani de sarbatori. Din vara nu ii mai vezi si cand se strange buzunarul ies toti in strada. Anul asta pe la inceput asa cand a fost treaba cu restructurari si taieri de salarii am luat amenzi una dupa alta din te miri ce. Ultimul a fost chiar pe fata. M-a oprit ca cica n-am acordat prioritate pietonilor care defapt aveau rosu la semafor. Dar pana a venit la mine sa imi zica a ocolit masina sa caute ceva de care sa se ia. Si pentru ca m-am luat in gura cu el ca nu avea dreptate mi-a dat amenda ca nu aveam centura, ceea ce inseamna ca intradevar era ca mine, ca daca nu acordasem prioritate imi lua permisul.

A mai fost o faza cand din 30 de masini care au trecut prin intersectia de la Romana m-au scos pe mine din trafic ca sa imi dea amenda pentru centura. Daca as fi fost singurul fara centura din toti aia care eram in intersectie n-ar fi fost nici o problema. Dar nu eram singurul.

Plus la sfarsitul anului trecut am luat o amenda pentru viteza. Totusi cu noroc pentru ca radarul era la intrare in pasajul Obor. Ca la iesire aveam cu vreo 30-40 la ora mai mult decat la intrare.